SLOBODAN MILOSEVICI

SLOBODAN MILOSEVICI

499
0
SHARE

Slobodan Milosevic, născut pe 20 august 1941, a fost preşedintele Serbiei şi Iugoslaviei. Între 1989 şi 1997, Milosevic a deţinut funcţia de preşedinte al Republicii socialiste Serbia şi al Republicii Serbia, iar din 1997 până în 2000 a fost preşedintele Republicii Federale Iugoslavia.

El a condus Partidul Socialist din Serbia de la înfiinţarea sa, în 1990. Mandatele sale au fost marcate de destrămarea Iugoslaviei şi de războaiele care au urmat. În perioada bombardării Iugoslaviei de către forţele NATO în 1999, Milosevic a fost acuzat de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie de crime de război şi crime împotriva umanităţii petrecute în timpul războaielor din Bosnia, Croaţia şi Kosovo.

În timpul demonstraţiilor, Milosevic a demisionat din funcţia de preşedinte, iar în 24 septembrie 2000 au fost organizate alegeri. Pe 31 martie 2001, fostul şef de stat a fost arestat de autorităţile federale iugoslave sub suspiciunea de corupţie, abuz de putere şi deturnare de fonduri. Ancheta iniţială a suferit din cauza lipsei de probe, iar primul-ministru sârb Zoran Dindic l-a trimis la Haga pentru a fi judecat pentru crime de război.

Timp de cinci ani, cât a durat procesul, Milosevic s-a reprezentat singur, însă nu a apucat să-şi afle verdictul deoarece a murit în urma unui infarct pe 11 martie 2006. Acest film documentar prezintă viaţa lui Milosevic, de la ascensiune şi momentele de glorie din fruntea statului sârb şi până la decăderea sa.

SOURCE : FILMEDOCUMENTARE.COM , YOUTUBE

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY